|
PROGRAMUL NAŢIUNILOR UNITE PENTRU DEZVOLTARE DIN REPUBLICA MOLDOVA Proiectul “Suport pentru Protecţia Mediului şi
a Utilizării Durabile a Resurselor
Naturale” anunţă lansarea PROGRAMULUI DE GRANTURI MICI ÎN DOMENIUL MEDIULUI (PGM-2008) Context: În ianuarie 2008 PNUD a lansat proiectul “Suport pentru Protecţia Mediului
şi a Utilizării Durabile a
Resurselor Naturale”, care are drept obiectiv întărirea
capacităţilor instituţionale
ale autorităţilor centrale pentru
îmbunătăţirea protecţiei mediului şi a utilizării
durabile a resurselor naturale prin implicarea sectorului asociativ. Una din
activităţile proiectului este îndreptată spre
susţinerea iniţiativelor locale pentru rezolvarea problemelor
ecologice prin intermediul Programului
de Granturi Mici în domeniul Mediului (PGM M- 2008). Scopul PGM M-2008 este de a acorda
finanţare organizaţiilor non-guvernamentale în sprijinul
realizării beneficiilor comunitare şi naţionale de mediu,
reducerii sărăciei şi abilitării comunităţilor
prin iniţiative şi acţiuni locale. Programul de Granturi Mici se
adresează ONG-urilor naţionale şi locale de pe ambele maluri ale
Nistrului, care atestă capacităţi consolidate în
formularea şi administrarea proiectelor în domeniul protecţiei
mediului şi a promovării utilizării durabile a resurselor
naturale. Finanţarea va fi acordată
proiectelor care demonstrează alinierea la priorităţile comunităţilor
locale in domeniul protecţiei mediului, si care asigură o integrare
a activităţilor de proiect
în dezvoltarea socio-economică locală. Astfel, proiectele propuse
spre examinare trebuie să fie ancorate in necesităţile cotidiene
reale ale comunităţilor, să beneficieze de sprijinul
cetăţenilor, suportul organelor puterii locale şi/sau a
business-ului privat local sau naţional. PGM M-2008 nu este strict axat pe un
set de arii tematice, dar oferă ONG-urilor de mediu posibilitatea de
manifestare a iniţiativei şi a spiritului de inovaţie în
definirea celor mai stringente măsuri de protecţie a mediului, a
modalităţilor de abordare a problemelor de mediu şi de utilizare
durabilă a resurselor naturale în folosul comunităţii.
Sunt încurajate propuneri de proiecte cu impact real asupra mediului
şi a practicilor folosirii durabile a resurselor naturale, inclusiv din
perspectiva activităţilor-pilot de adaptare la schimbările
climatice. Valoarea finanţării: PGM M-2008 oferă două categorii de
finanţare: Categoria
A – proiecte mici: valoarea finanţării variază de
la 1.000 la 5.000 dolari SUA; Categoria
B – proiecte medii:
valoarea finanţării variază de la 5.000 la 10.000 dolari SUA. Informaţie despre dosar: Informaţie detaliată despre dosarul de
înscriere (Cererea de finanţare, Ghidul solicitantului de
finanţare şi Lista de documente a fi prezentate) este publicată
pe pagina web a PNUD Moldova www.undp.md/tenders. Dosarele se vor depune într-un plic sigilat, cu menţiunea “PGM
M- |
|
Copyright © 2007 Consiliul Raional Cahul |
|||||||||||||